Despre alăptare. Experiența mea!

Mi-a trebuit ceva timp să îmi fac curaj să vă scriu și despre acest subiect. Din punctul meu de vedere, alăptarea presupune mult mai mult decât un simplu act de hrănire a nou-născutului.
Până să nasc nu credeam că subiectul alăptării cere atât de multă atenție și răbdare. Îmi era ușor să critic și să judec toate mămicile care nu alăptau, pentru că nu puteam înțelege de ce nu o fac, nu puteam întelege de ce este nevoie de consilieri în alăptare, nu puteam înțelege multe aspecte ale acestei "probleme".
Până când am nascut...și totul a căpătat un alt înțeles pentru mine.

Prima oară când am pus-o pe Ilinca la sân am plâns, poate și de bucurie, însă cu siguranță mai mult am plâns de durere. Am simțit, efectiv, că nu am să pot face asta. Fără să mă pot controla îmi curgeau lacrimile în timp ce strângem din dinti... a fost o durere cumplită, o primă experiență destul de traumatizantă. Nu îmi era suficient că eram eu destul de "tra la la" după naștere, cum ar zice sotul meu, că am avut depresii post-natale, a trebuit să mă marcheze și această temere a alăptatului. În cele 3 zile de spitalizare am ales să folosesc o pompă electrică pentru ca Ilinca să poată mânca lapte matern. Cu toate astea, cu toată spaima și durerile, încercam să  o tot pun și la sân, în speranța că vom reuși să depășim momentul problemă. În ziua externarii A. a fost nevoit să îmi cumpere o pompă electrică, aveam atâta nevoie de ea, era singura modalitate prin care, în momentul acela reușeam să o hrănesc pe Ilinca, fără să apelez la completare.
Și pentru că multă lume nu înțelege că există și diferite sensibilități ale sânului, a trebuit, ca de fiecare dată când eram întrebată, sa spun că alăptez și este minunat. Asta și pentru că multora le era mai ușor să judece, cum îmi era și mie până să mă lovesc de situație.
Aveam, în acel moment, în jurul meu diferite situații; proaspete mămici care din diferite probleme de sănătate și-au oprit lactația, altele care au făcut furia laptelui și au renunțat la alăptare, altele care pur și simplu au ales să nu alăpteze.
Dar cine suntem noi să judecăm deciziile altora? De cele mai multe ori nici măcar nu cunoaștem motivul real, dar aruncăm cu pietre.

O perioadă am alternat pusul la sân cu utilizarea pompei electronice. M-am putut bucura și de puținul timp petrecut cu Ilinca la sân; și zic puținul pentru că după 2 luni jumătate lactația mi s-a oprit.
Acum, la aproape 5 luni, Ilinca este un copil perfect sănătos, este în graficele normale de greutate și ne bucurăm împreună de momentele minunate pe care le petrecem.


Concluzia mea: indiferent cum îți hrănești copilul, cel mai important aspect este ca el sa fie sănătos.
Cat despre alăptare...experiența mea nu a fost una chiar plăcută, cel putin la început. Sunt convinsă că multe proaspete mămici s-au aflat sau se află în situația mea, dar de teama de a nu fi judecate, aleg să nu vorbească despre aceste lucruri.
Și mai știu că multe dintre acelea care vor citi articolul mă vor critica, însă îmi asum cele scrise.
Dragelor, dacă din diferite motive nu puteți alăpta sau alegeți să nu o faceți, nu însemnă că nu vă iubiți la fel de mult copii! Iubirea unei mame nu se rezumă doar la atât, ea presupune mult mai multe și toate se vor vedea în timp; printr-o educație frumoasă!

Ceea ce am scris este doar experiența mea, suntem diferite, nu înseamnă că așa este la toată lumea! :)


Seara frumoasă vă urează mama Ilincăi!