Ultima zi cu 2...!

Nu știu cum sa încep, știu doar ca toată ziua am fost întoarsă, ca spre seara am început sa am o apasare și o stare de melancolie. Poate și pentru ca de dimineață, când Ilinca mi-a dat trezirea, deși vroiam sa mai dorm, m-am gândit intens la faptul ca astăzi este ultima zi cu 2.

Nu-i asa ca nu sunt înțeleasă? Azi a fost ultima zi în care m-am putut bucura, încă, de vârsta de 20 și...

M-am trezit de dimineață, liniștită, mi-am servit cafeaua cu atata placere, mi-am făcut o baie în spumă și uleiuri pentru hidratare, m-am răsfățat cu o după amiază in care m-am uitat la un film de dragoste, în culcușul cald al patului ce parca vroia sa ma adoarma. Spre seara m-am bucurat de o programare la salon, unde mi-am făcut unghiile, parul și câteva măști pentru ten.

Când am ajuns acasă, mi-am dat seama ca se încheie ziua, asa ca nu îmi rămăsese decât sa beau un pahar de vin rose și sa îmi fac ordine în gânduri, reflectând la cum mi-am petrecut ultima zi cu 2. Oopps! Ceva este eronat! De unde atata liniște??? :)) Doar dacă îmi iau un concediu de la mamaciție as putea avea astfel de zile! Cred ca undeva pe la 20 și puțin de ani îmi doream și puneam mare preț pe zilele petrecute asa, cu multă liniște și relaxare, probabil le voi mai avea pe la 40! :))

Acum în ultima zi cu 2, am petrecut în cel mai inedit mod!
Încă de dimineață, Ilinca, m-a trezit cu o logoree în chinezo-bebeluseasca, după care a trebuit sa stam de vorba cu "cau" și "oac". După micul dejun, ne-am pregătit sa iesim în parc. Cel puțin o ora ne-a luat sa ne facem gata, o ora Ilincăi și 5 minute mie! :))) Afara, ca de obicei, ne întâlnim cu prietena noastră Andrada și mami a ei. Fetele socializează, iar noi ne bem cafeaua...de cele mai multe ori de la tonomat sau benzinărie. Ajunse în parc începe distracția, alerg după Duracel de-mi ies ochii! O secunda nu sta locului sau dacă o stă, este pentru ca a căzut pe undeva prin nisip! După o ora de joaca pentru Ilinca și de alergare și "lucrat brate" pentru mami, la cel mai greu balansoar existent într-un parc, normal ca pe Ilinca a luat-o somnul. Fuguța în casa, pus la nani copilul....e de unde atata somn, hai sa ne mai jucam putin?! A adormit într-un final, doborâta de biberonul cu "apte".
Dupa vreo 2 ore s-a trezit, cu bateriile încărcate și hotărâtă sa îmi scoată toată încălțămintea din pantofar, ca de, copilul vroia la plimbare!
Pentru ca am avut ceva treaba prin oras, spre după amiaza, am lăsat-o pe Ilinca la bunici pentru 3-4 ore, timp în care am respirat ușurată, stiind ca nu trebuie sa mai fiu cu ochii în toate direcțiile. Ajunse acasă, ne aștepta tati, asa ca mare mi-a fost bucuria sa ii las sa se joace. Am profitat de timpul liber pentru a strânge hainele de pe ici, de pe colo, am făcut puțina ordine, am dat cu mopul și am întins rufele! Și acum, sunt în sfârșit în pat, lângă cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la 2.

Da, prefixul vârstei 2 mi-a adus implinire, fericire și maturizare! În ultima zi cu 2 pot spune ca sunt o femeie fericita cu toate dorințele împlinite ( ma rog, aproape toate, ar mai exista o poșetă, un lanț, un parfum....sunt femeie, mereu am dorințe:)) ). Lăsând gluma, chiar am trăit fericirea la cote maxime, iar aceasta ultima zi cu 2 mi-am petrecut-o cum orice mama și-ar dori!

Mulțumesc 2 pentru toate momentele frumoase, aștepta ca 3....30 sa fie la fel de darnic și sa îmi ofere perfecțiunea!

Ilinca si tati

În momentul în care am aflat ca sunt însărcinată, ne-am bucurat enorm, atat eu cat și A., dar ne-am bucurat și mai mult când am aflat ca ceea ce purtam în pântece este o fetita, balerina noastră.

Când sunt intrebati ce isi doresc, marea majoritate răspund ca nu contează, sănătos sa fie, dar noi ne-am dorit ca punctulet sa fie fetiță, nu ca nu l-am fi iubit dacă era băiețel, dar na, nu te pui cu dorințele și preferințele! ;)) 

Eu mi-am dorit o fetita care sa semene in totalitate cu tati, sa aiba picioarele lungi si drepte ca ale lui, sa fie înaltă, sa aiba ambitia lui, sa aiba macar o gropita in obraz asa cum are tati, sa fie doua picaturi de apa! Cert este ca Dumnezeu ne-a îndeplinit dorința!

Pe toată perioada sarcinii, A. a fost foarte implicat, ma proteja și îmi făcea poftele ( chestiile alea, de multe ori imaginare, pe care le avem când hormonii se joacă de-a v-ați ascunsea). Imi amintesc ca în mijlocul iernii, într-o seara alba, cu multă zăpadă, am avut pofta de eclere, dar nu de ele, de crema aceea de vanilie, Yammmy! Ce era de făcut? Te poți pune cu hormonii? Nu! Deci te duci și cauți! :) Asta a făcut și A pentru a potoli pofetele celor mai mofturoase fete din viata lui! :))

Nu am cum sa uit momentele în care A. vorbea cu burtica, cate promisiuni și cate cuvinte pline de căldură ii adresa. Sunt momente cu o valoare inestimabila, ca femeie simți că odată cu sarcina cunoști împlinirea! 

După ce Ilinca s-a născut, ma așteptăm ca lucrurile sa se schimbe puțin. Ma așteptăm ca A. sa dea bir cu fugiții, dar nu a fost deloc asa, ba chiar m-a surpins plăcut. El a fost cel care o liniștea pe micuta noastră, el a fost cel care i-a dat biberonul când eu eram prea obosită, el a fost cel care a schimbat pampersi deși a zis ca nu o va face.

Acum, după mai bine de 1 an de la nastere, Ilinca este dependenta de tati. Când este plecat în delegatie, vorbește cu el la telefon, în chinezo-bebeluceasca, dar asta contează mai puțin! Când este acasă este clar ca de la noi se vor auzi hohote de râs, se joacă amândoi atat de frumos ca uneori cred ca am doi copii,  nu unul. Știu ca tati este de neînlocuit și ca îl iubește enorm, poate de aceea a fost și primul cuvânt pe care l-a spus! ;)) Poate ca de aceea au aceleași poziții de somn sau același stări! 

Este minunat sa fii tati de Ilinca, atunci când aceasta iti oferă doar zambete, gingășie și iubire și este la fel de minunat sa fiu soția lui tati și mama de Ilinca! ❤

Weekend plăcut, chiar dacă afara e urat și plo

Multi am fost, putini am rămas!

"Multi am fost, putini am rămas!"...se potrivește perfect in momentul în care apare primul copil al familiei!

Nu stiu voi, dar eu, dupa naștere m-am confruntat cu lipsa oamenilor din jur. Si aici nu ma refer la oamenii dragi precum soțul, parintii sau socrii, ci la multitudinea de prieteni care, se pare ca au uitat adresa mea si numarul de telefon.

Dragilor, am nascut, nu suntem ciumate! :))

Sa o luam cu începutul! Dupa ce naști și ajungi acasă, este normal sa ai nevoie de cateva zile in sanul familie, zile de acomodare atat pentru tine cât si pentru cel mic. Dupa, odata cu trecerea timpului totul se schimbă, simti nevoia sa mai vorbesti cu cineva, sa mai bârfești, asa cum o făceai odinioară cu multitudinea de prietene. Dar ghici ce? Nu prea mai ai cu cine! Și știi de ce? Pentru ca de cele mai multe ori fie ele nu au fost în situația ta, fie deja au un copil, doi si asta le ocupa tot timpul.

Sa le luam pe rand, genul de prietene care nu au copii, ca la ele te aștepți sa fie lângă tine, ca deh...nu au obligații! ;)) Tocmai ele nu iti mai răspund la telefon! :)) Bine, dacă stau bine sa ma gândesc și eu înainte de a o avea pe Ilinca, n as fi renunțat la ieșirile mele cu fetele, pentru a sta în casa cu o prietena care ar fi avut copil. ( este o presupunere, nu am fost pusa în situația asta, pentru ca sunt prima cu copil...).
Acum sincer, este mai relaxant sa ieși în oraș sa te bucuri de în pahar de vin rose și o muzica în surdină, decât sa fii nevoita sa stai sa asculți o proaspata mamica cum se plânge ca nu doarme noaptea și despre câți pampersi schimba pe zi!

Ca tot veni vorba de rose...sa mai iau o gura de vin, ma relaxez un timp ce scriu! :)

A doua categorie sunt prietenele deja mamici cu vechime, care nu au timp de nimic, nici măcar timp pentru ele. Ele sunt de inteles, nu vorbim prea mult despre aceasta categorie!

O a treia categorie, despre care nu am zis nimic, este cea de prietene, proaspete mamici, la fel ca si tine! Este clar ca pe ele te poți baza oricând și mulțumesc lui Dumnezeu ca am multe de acest gen! :) Ele, la fel ca si tine, trebuie sa plimbe copilul, deci un motiv în plus de a va întâlni și de a socializa. Și bine ar fi ca aceste prietene sa fie pe aceeași lungime de unda cu tine, nu vreo mamica extremista...ca ferească Dumnezeu! :))

Noroc! În cinstea prietenilor, a celor ce au fost, a celor ce au ales sa rămână și a celor ce vor sa contribuie la viitorul nostru!
Noapte buna!  :)

Înainte de a fi mamă, ești pediatru! Despre diversificare.

Așa cum spune și titlul articolului de data aceasta m-am hotărât să scriu despre diversificare, pe care, culmea, am început-o de la 5 luni jumătate. Vaaaaiii, cum am putut să fac așa ceva??? Vai, copilul nu este pregătit!!! Bine că sunteți voi, marea majoritate, "mămici pediatru" pe baza unor articole fără sursă sigură și eventual cu patru clase terminate.

Să vă explic despre ce este vorba. Ca fiecare mamă grijulie și însetată de cât mai multă cunoaștere în ceea ce privește creșterea și îngrijirea unui bebeluș, fac și eu parte din cateva zeci de grupuri cu fel si fel de teme, diversificarea fiind unul dintre ele. Mare mi-a fost mirarea să văd că niște neavizate sar ca arse atunci când o biată mamă întreabă dacă îi poate da copilului ei te miri ce, cea din urmă fără "școala de pediatrii" terminată. :))

Serios acum, se exagerează! Cum ziceam, am început diversificarea la 5 luni jumătate pentru că am simțit că bebelușa mea este pregătită să facă acest pas...și nu m-am înșelat deloc. Nu zic, Doamne ferește, că pediatrul nu are rolul său, dar doar cel avizat și cu un minim de experiență. Și ce să vezi, Ilinca mănâncă foarte bine, nu a dezvoltat nici o alergie, iar medicul pediatru mi-a spus că decizia îmi aparține, dar în principiu am procedat corect.  Nu medicul stă în casă cu minunea mea pentru a vedea exact comportamentul acesteia. Mai bine ca mama, nimeni nu o să știe ce este mai bine pentru copilul ei.

Sunt convinsă că printre mămicile care vor să pară extrem de citite și mereu prezente la experimentele cercetătorilor americani sau britanici, cu referire la ce poate manca un bebeluș de x luni, există și cele care nu recunosc public că ele fac ceea ce simt că e mai bine, vor doar să pară interesante față de alte "supermamepediatru".
Doamnelor, sincer vă spun, nu se face concurență pe teme precum cresterea copiilor! Al meu e mai bun, al meu face și al tău nu face! Dacă tot citiți atât de mult, ar trebui să știți deja că fiecare crește și se dezvoltă diferit. Că marea majoritate a celor mici au dezvoltare precoce mai nou, este adevărat, dar asta nu înseamnă că un alt copil de aceeași vârstă cu al tău, este bolnav pentru că nu poate face ce face minunea ta, are doar o pornire mai lentă.

Diversificarea pentru mine a fost un frumos început dintr-o etapă plină de surprize. La câte citisem înainte să facem pasul ăsta, aveam senzația că o am nevoie de alte 10 mâini pentru a reuși să mă descurc. Și surpriză, prima masă a fost un succes total, Ilinca a mâncat foarte bine, a băut apă și nici nu s-a constipat.  După o lună jumătate de mese solide, mă declar mulțumită rezultate. Nici o alergie, nici o legumă pe care să o refuze, eventual mici preferințe spre dovleacul placintar și banane.


Mă repet, fiecare copil crește diferit!
Mamele ar trebui să înțeleagă că nu te face cu nimic mai deosebită faptul că ești într-o permanentă concurență cu X-uleasca și copilul ei.

Somn ușor! 🙃

"Ce bine era înainte!"

Ce bine era înainte, atunci cand puteam sa dorm pana la pranz!
Ce bine era atunci cand puteam sa stau noaptea tarziu sa ma uit la filme!
Ce bine era atunci cand puteam sa ies oriunde in oras, la orice ora!
Ce bine era cand cutreieram mallul ore in sir in cautarea unui obiect vestimentar!
Ce bine era! Toate erau bine! Eram doar noi doi si ne bucurăm de timpul nostru in cele mai plăcute si relaxante moduri.

Era....bine! Acum este si mai bine!
Cu toate ca duc lipsa unui somn profund, mai lung de 12 ore (cred ca mi-ar trebui o săptămâna de somn continuu pentru a ma pune pe picioare), simt ca imi este bine si asa. Trezirile începând cu ora 6 jumătate, sunt grele, foarte grele uneori, insa frumoase cand pitica mea imi zâmbește plina de energie si dornica de noi aventuri.
Lipsa somnului duce la multe stari, cele mai cunoscute dintre ele sunt cele in care "te transformi" intr-o persoana nervoasa, agitată si greu de inteles. Asa sunt eu acum, izbucnesc din orice, desi ulterior imi dau seama de iesirea avuta...dar ...vorbește gura fără mine! De multe ori cer doar sa fiu înțeleasă, o sa vină si vremuri mai bune, pline de calm.
Pentru multi, din exterior, pare floare la ureche sa stai 24 din 24 cu un copil. "Ce poate sa fie asa greu? Este un copil, doar un copil! Ei dorm, mananca si se joacă! Oare de ce se plânge asta atât? Ce atata durere de spate? Exagereaza!"  Chiar asa???? Pai faceți cate un copil fiecare si abia atunci începeți sa vorbiți, asta daca mai aveti timp.
Ce bine era înainte, atunci cand puteam merge cu "prietenele" mele in tot orasul la cafele! Aveam subiecte de vorba...farduri, iesiri...etc. Acum, se pare ca m-am ciumat, multe mi-au uitat numarul de telefon, ce sa mai zic de adresa! :))) Asa e, eu acum discut despre pampersi si scaunele pe care le are copilul meu de cand am început diversificarea, e normal sa nu prezint interes pentru voi! Dar sa nu uitam ca la un moment dat o sa vreti si voi minuni si abia atunci o sa puteti înțelege singurătatea pe care o simte o proaspata mamica si orizonturile pe care le are.

Ce bine era înainte! Dar mai bine este acum! Prefer de o mie de ori sa nu dorm noaptea, sa mananc pe fugă, sa nu am timp sa merg la coafor sau sa beau cafele! Prefer a vorbesc despre pampersi si tot ce tine de minunea pe care o am! Prefer ca timpul prezent sa se scurga tot mai încet, ca eu sa ma pot bucura de fiecare minut alături de ceea ce înseamnă sensul vieții, alaturi de familia pe care o am! Prefer sa stau inchisa in casa, izolata si fara "prieteni" atata timp cat am cunoscut adevărata fericire si ma bucur de ea in orice clipa!

Ce bine era înainte! ....o sa fie si pe viitor, o sa revin la libertatea pe care o aveam, Ilinca va creste mare, iar eu ma voi putea bucura alaturi de ea de toate minunățiile lumii, de fiecare secunda, minut, ora, zi ...an! Viitorul, "era mai bine ca-nainte!" Viitorul are zambete de suflet inocent, are mânuțe întinse către mine! Viitorul ma striga "mami"! ❤

Înainte era doar bine, in prezent este greu, foarte greu, dar mult mai bine, minunat as spune, viitorul de excepție, pentru ca simt ca mi-am atins scopul, mi-am hrănit sufletul cu puritate!

Despre alăptare. Experiența mea!

Mi-a trebuit ceva timp să îmi fac curaj să vă scriu și despre acest subiect. Din punctul meu de vedere, alăptarea presupune mult mai mult decât un simplu act de hrănire a nou-născutului.
Până să nasc nu credeam că subiectul alăptării cere atât de multă atenție și răbdare. Îmi era ușor să critic și să judec toate mămicile care nu alăptau, pentru că nu puteam înțelege de ce nu o fac, nu puteam întelege de ce este nevoie de consilieri în alăptare, nu puteam înțelege multe aspecte ale acestei "probleme".
Până când am nascut...și totul a căpătat un alt înțeles pentru mine.

Prima oară când am pus-o pe Ilinca la sân am plâns, poate și de bucurie, însă cu siguranță mai mult am plâns de durere. Am simțit, efectiv, că nu am să pot face asta. Fără să mă pot controla îmi curgeau lacrimile în timp ce strângem din dinti... a fost o durere cumplită, o primă experiență destul de traumatizantă. Nu îmi era suficient că eram eu destul de "tra la la" după naștere, cum ar zice sotul meu, că am avut depresii post-natale, a trebuit să mă marcheze și această temere a alăptatului. În cele 3 zile de spitalizare am ales să folosesc o pompă electrică pentru ca Ilinca să poată mânca lapte matern. Cu toate astea, cu toată spaima și durerile, încercam să  o tot pun și la sân, în speranța că vom reuși să depășim momentul problemă. În ziua externarii A. a fost nevoit să îmi cumpere o pompă electrică, aveam atâta nevoie de ea, era singura modalitate prin care, în momentul acela reușeam să o hrănesc pe Ilinca, fără să apelez la completare.
Și pentru că multă lume nu înțelege că există și diferite sensibilități ale sânului, a trebuit, ca de fiecare dată când eram întrebată, sa spun că alăptez și este minunat. Asta și pentru că multora le era mai ușor să judece, cum îmi era și mie până să mă lovesc de situație.
Aveam, în acel moment, în jurul meu diferite situații; proaspete mămici care din diferite probleme de sănătate și-au oprit lactația, altele care au făcut furia laptelui și au renunțat la alăptare, altele care pur și simplu au ales să nu alăpteze.
Dar cine suntem noi să judecăm deciziile altora? De cele mai multe ori nici măcar nu cunoaștem motivul real, dar aruncăm cu pietre.

O perioadă am alternat pusul la sân cu utilizarea pompei electronice. M-am putut bucura și de puținul timp petrecut cu Ilinca la sân; și zic puținul pentru că după 2 luni jumătate lactația mi s-a oprit.
Acum, la aproape 5 luni, Ilinca este un copil perfect sănătos, este în graficele normale de greutate și ne bucurăm împreună de momentele minunate pe care le petrecem.


Concluzia mea: indiferent cum îți hrănești copilul, cel mai important aspect este ca el sa fie sănătos.
Cat despre alăptare...experiența mea nu a fost una chiar plăcută, cel putin la început. Sunt convinsă că multe proaspete mămici s-au aflat sau se află în situația mea, dar de teama de a nu fi judecate, aleg să nu vorbească despre aceste lucruri.
Și mai știu că multe dintre acelea care vor citi articolul mă vor critica, însă îmi asum cele scrise.
Dragelor, dacă din diferite motive nu puteți alăpta sau alegeți să nu o faceți, nu însemnă că nu vă iubiți la fel de mult copii! Iubirea unei mame nu se rezumă doar la atât, ea presupune mult mai multe și toate se vor vedea în timp; printr-o educație frumoasă!

Ceea ce am scris este doar experiența mea, suntem diferite, nu înseamnă că așa este la toată lumea! :)


Seara frumoasă vă urează mama Ilincăi!

Revelionul cu Ilinca

Urmeaza un an plin de neprevăzut! Un an, sper, la fel de darnic ca cel ce abia s-a incheiat! :)
Am intrat in noul an asa cum si-ar putea dori orice femeie, la un moment dat in viata, alaturi de familia ei, de soț si de copil. Fara make-up, fara griji asupra tinutei....dar extrem de fericita. Doar cu grija... sa nu se sperie Ilinca de zgomotele facute de petarde si artificii!
Am avut un an plin, un an in care am avut parte de realizările vietii mele! Am născut o minune de fetita, am sărbătorit un an de căsătorie alaturi de cel mai minunat sot, am cununat cel mai frumos cuplu. Momente frumoase si memorabile pentru mine! La fel ca si noaptea dintre ani.

Am ales sa stam acasa alaturi de Ilinca, desi o puteam lasa la bunici pentru ca noi sa ne putem distra prin cine stie ce club...ca in fiecare an. Dar unde mai era bucuria de la 12 noaptea? Sa vin in camera micuței, sa o pup si sa ii spun ca este tot ce mi-am dorit, in timp ce ea doarme!
Am avut o noapte lunga...si nu de la dans, Ilinca s-a trezi pe la 3 dimineața cu un chef de vorba teribil....si am vorbit amandoua pana pe la 5 jumătate!;)) sigur mi-a facut si ea multe urari pentru noul an!
Si uite asa am avut cel mai frumos Revelion!
Sunt sigura ca nu am fost singura care a ales sa petreacă astfel trecerea dintre ani, abia acum stiu ca asta înseamnă implinirea!
La multi ani 2017! Un an plin de neprevazut!