Asa ca dacă este adevărat, sunt mandra ca am fost aleasa de Ilinca, înseamnă că a avut motive întemeiate. Sper sa nu o dezamăgesc niciodată.
Mi-am dorit-o atât de mult, am purtat-o cu atata dragoste în pântecele mele timp de 9 luni....Doamne! Asta pana în momentul în care, împreună cu tatăl ei, am hotărât ca e timpul sa o cunoaștem. De ce spun ca am hotărât? Pentru ca la controlul de 37 de săptămâni, medicul ne-a spus sa alegem o data între 15 și 19 august pentru operația de cezariana. ( nu ma judecați ca am optat pentru cezariana, multe dintre voi cred ca este calea ușoară, însă am fost nevoita din cauza herniei inghinale drepte despre care v-am spus în articolul trecut.)
Pentru ca fetita noastră este o minune, am ales ca ea sa vina pe lume pe 15 august, în zi de mare sărbătoare. Am vrut ca eu sa fiu mereu alături de ea când își va aniversa fiecare anișor ( asta pentru ca data de 15 august este declarată zi liberă).
Din cauza emoțiilor, cu o seara înainte de ziua stabilita, am crezut ca intru în travaliu, am avut câteva contracții și dureri....dar au fost doar alarme false. Nu am prea dormit în noaptea aceea, așteptăm să se facă mai repede zi, sa trec de tot și sa o pot tine în brate pentru prima oara.
S-a făcut dimineață...uufff cata emotie, la ora 8 și ceva eram în picioare, îmi făceam duș, ma aranjam ( m-am machiat puțin, un fond de ten și puțin rimel)...doar nu puteam sa plec nemachiata! Dacă nu ma primeau la clinica? Dacă aveau afiș cu o tipa nemachiata într-un cerc rosu și tăiat, gen accesul interzis? :)) nu știu când au trecut doua ore, cert este ca în drumul spre clinica, am trăit emoții puternice, am plâns, am mângâiat burtica și i-am vorbit, i-am spus cat de nerăbdătoare sunt sa o cunosc. Sa cunosc acel mic omulet care mi-a mutat toate organele in cele 9 luni de sarcina.
La ora 10 eram în curtea maternității, alături de soțul și părinții mei. Ne-am întâlnit cu ei acolo, a fost momentul în care am izbucnit în plâns, pentru ca pentru prima oara am putut sa ii înțeleg emoțiile mamei mele. Abia atunci am înțeles cata iubire poate sa încapă în sufletul unui mame. A fost cat pe ce sa plângem toți ...și nu alta, însă bărbații sunt bărbați în orice moment, au fost fermi și pe poziție și de aceasta data...sau cel puțin asa au vrut sa lase impresia! Sunt convinsa ca și ei au plâns, dar fără lacrimi, pe ascuns!:))
Intrata în clinica, fetele de la recepție mi-au întocmit actele necesare, au chemat o asistenta și...gata, pana aici mi-a fost. M-au dus sus, sa ma pregătească pentru momentul cel mare, în timp ce a mea familie a rămas în sala de așteptare pana la primirea primelor vesti.
M-am schimbat și am fost dusa într-o rezerva, alături de alta viitoare mamica ce urma sa nască înaintea mea. Mi-au fost administrate niște medicamente, bebelusei i-au fost monitorizare bătăile inimii...și am așteptat...și am așteptat... Pe hol auzeam cum asistentele și medicii vorbeau despre ce vor manca la prânz, unde sa facă comanda de mancare. Eu eram nemâncata și simțeam ca leșin dacă ii mai aud mult! :)) auzeam doar...paste, midii, pizza și alte bunătăți! Opaaa, a venit medicul, eu urmez după tânăra mămică prezenta cu mine în salon, deci mai am mai puțin de o ora și îmi cunosc minunea...iieeeeiii! Singura în rezerva, cu ușa deschisa și aproape de sala de nașteri, am putut auzi primul planset al copilului ce abia se născuse, era un planset nu foarte gălăgios, ușor timid, as spune.
Timpul a trecut, a venit anestezista, alături de o asistenta, ambele extrem de drăguțe și amabile, m-au luat în sala de nașteri și mi-au făcut rahia (apropo, nu doare deloc, se simte doar o mica intepatura). M-au întins pe masa, mi-au dat drumul la radio și...a venit medicul! Aici au inceput glumele și despre ce puteau sa vorbească și ei? Despre ce vor manca după ce termina cu mine, am fost ultima cezariana din acea zi. Eram atât de fericită și anesteziata, ca nu am simțit când m-a tăiat, nu am simțit absolut nimic, doar o mica presiune în momentul în care m-au apăsat pentru a împinge bebelusa. La radio se auzea "...acele tale îmi fac tatoo sub piele..". https://youtu.be/vR7IwJkb-EA
A fost suficienta o singura apasare, pentru ca micuta mea a ieșit imediat, foarte curioasa din fire...as spune acum! A urmat o clipa de liniște....după care, deasupra cearceafului care ascundea ce face medicul și asistenta acolo, a apărut un chip de înger, care instantaneu a deschis ochișorii mari. Am văzut atunci cel mai frumos copil, cei mai frumoși ochi. Era atât de curata, nu avea nimic care sa ma facă sa cred ca abia atunci a fost scoasa din pântecele mele. Am plâns, am plâns mult, a fost cel mai frumos moment din viata mea. Imediat cum i-a fost tăiat cordonul ombilical, a început concertul. Cred ca a auzit toată maternitatea, ca micuta Ilinca Stephanie, a venit pe lume. Avea cel mai vioi și melodios plâns, i-a fost ușor sa convingă personalul medical de faptul ca merita cel mai frumos 10 cu felicitări. Lucru care mi-a fost confirmat și de una din asistente în timp ce o măsura "nu ai cum sa nu ii dai 10, are un țignal...mama mama". După toată "cosmetizarea" și măsurătorile aferente, mi-a fost adusa pentru a o pupa. Vaiii....nu va spun cum îmi curgeau lacrimile și cum încercăm sa ii vorbesc. Este emoționat, acelea dintre voi care au trecut printr-o naștere, fie ea naturala sau cezariana, știți bine la ce ma refer.
Am fost dusa în reanimare...alături de alte 5 proaspete mămici. Ma simțeam minunat, încă eram sub efectul anesteziei. La 15-20 de minute a venit și soțul și mama mea, mi-au spus ca avem cel mai frumos copil, ca prințesa noastră este superba. Apropo de asta, eu în sarcina, am trăit cu senzația ca o sa am cea mai urata fetita. Și asta pentru ca pe tot parcursul celor 9 luni nu îmi plăcea nici un copil, excepție făceau fetita vecinei de la 3 si fetita unei foste colege de facultate. Acum toți sunt frumoși și minunati, asa ii vedeam și înainte de sarcina...dar în sarcina...nu.
După vreo 2 ore de așteptare, mi-am ținut prințesa în brate, am încercat sa o alaptez, asa cum credeam eu ca se face...nu ca ar fi avut bietul copil ce sa mănânce, dar ma straduiam..și am vorbit cu ea...asa cum consideram eu ca trebuie. Acest lucru s-a repetat și după alte 4 ore și de câteva ori în cursul nopții. De fiecare data când primeam copii în salon, toți dormeau, doar a mea tipa cat o țineau plămânii, probabil asa credea ea ca se vorbește, tare, sa te faci auzit!:)))
A doua zi, dimineata, dupa vizita medicilor, am fost dusa în rezerva. La scurt timp am primit și vedeta în salon. Avea o privire atât de dulce când dormea și o privire atât de pătrunzătoare când deschidea ochișorii...ca pur și simplu îți îngheța sufletul pe loc. În jurul prânzului a venit și proaspătul tătic, era de-a dreptul topit după acel pui de om, bucata rupta din el! Nu aveam loc unul de altul, care sa o tina în brate și care sa o pupe.
Am început sa primim vizite, au fost alaturi de noi toți cei care ne iubesc și pentru care însemnam ceva. Ilinca a reușit, de la prima întâlnire, sa ii facă pe toți sa o îndrăgească, sa o iubească.
Sa nu uit....dragelor, este forte greu la început, după o cezariana mai ales, dar asta se schimba după primele 3-4 zile. Mi-am dorit sa ma recuperez repede, asa ca, cu toată ambiția mea, m-am ridicat din pat și am început sa ma plimb prin camera și pe holurile clinici. Cel mai crunt moment era atunci când ma ridicam din pat, ma durea operația, lucru normal, suferisem o intervenție cu o zi în urma. Odată ridicată în picioare, totul era mult mai bine, durerile abia dacă le mai simțeam. Ma plimbam cu Ilinca în brate și totul era perfect.
Cum venea noaptea, bebelusa mea, începea concertul, trebuia sa fie liniște pentru ca e sa poată canta! :)) Speriați, ba eu, ba soțul meu ( el a stat cu mine în fiecare noapte ca însoțitor), sunam la asistente pentru a ne calma minunea. Noi parca eram de pe alta planeta, habar nu aveam ce ii puteam face mai mult decât sa o plimbam în brate. Drăguțe, doamnele veneau cu zambetul pe buze și ba ii dădeau sa pape, ba o infasau...pentru ca ei ii plăcea sa dea din mânuțe și sa le scoată din scutecel. Acest lucru se întâmplă din ora în ora, deci noi nu am închis un ochi toată noaptea. Următoarea noapte am lăsat fata în rezerva bebelușilor pentru a putea sa ma odihnesc, eram destul de obosita și slabita, chiar simțeam nevoia unui somn, fie el și de o ora.
În ziua în care trebuia sa plecam acasă, ne-au fost explicate multe lucruri, cum se face masajul, baita și toată medicamentația necesara pentru acasa.
Încă ceva, dacă nașterea are loc într-o clinica privata, ascultați-ma și luați dvd-ul cu filmarea nașterii. O sa retraiti mereu acele clipe minunate, este o filmare inedita, primul contact cu lumea exterioara, primul planset, prima baita, primul masaj.
Despre recuperare....pot sa va spun ca mi-am revenit surprinzător de repede, nu am avut dureri sau alte probleme cu operația, nu am rămas cu migrene, nu am avut absolut nimic. Ațele mi-au fost scoase la 5 zile de la nastere, nu a durut nici aceasta operatiune și a durat doar 5 minute maxim. Totul a decurs exact cum speram și cum îmi închipuiam. Cred ca asta se datorează și personalului medical, dar și organismului. Fiecare organism trece peste o intervenție în mod diferit. Al meu a ales sa lupte pentru a ma pune pe picioare în cel mai scurt timp.
Data viitoare o sa va povestesc despre prima zi acasa alături de un nou-nascut.
Pana atunci....zi frumoasa alături de burtici și bebei. Va pupa mamica Ilincăi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu